10 modalitati de a-i spune unui tip ca il iubesti

Publicat pe 12/06/2016
0 Comentarii

Să îi arăţi unui bărbat ce simţi pentru el este o sarcină importantă. Vorbele nu vor fi de ajuns. Acţiunile vorbesc mai mult în a îţi arăta dragostea. Ce acţiuni trebuie făcute pentru a îi arăta bărbatului tău cele mai profunde sentimente ale tale? Iată câteva modalităţi de a îi spune unui tip cât de mult îl iubeşti.

1. Fii întotdeauna sinceră
Primul semn al dragostei tale pentru el este sinceritatea completă. Sinceritatea într-o relaţie nu înseamnă că trebuie să îi arunci totul în faţă. Începe cu o opinie sinceră şi se extinde spre a îi spune totul fără a devia de la fapte. Ce se întâmplă dacă încerci să ascunzi ceva de partenerul tău? Să recunoaştem, va ajunge să cunoască adevărul mai devreme sau mai târziu. Când va ajunge să îţi afle minciunile, va fi rănit. Pe de altă parte, dacă îi spui adevărul, te va admira pentru aceasta.

2. Ceartă-te, dar corect
Certurile sunt parte din fiecare relaţie sănătoasă şi Dumnezeu încă nu a creat un cuplu care să nu se fi certat măcar o dată. Contradicţia este o artă şi poate duce la minuni dacă este utilizată corect. Imaginează-ţi că dacă partenerul tău ar fi de acord cu tot ce spui, nu ar mai fi nici o distracţie în relaţia voastră! Ce se întâmplă atunci când amândoi aveţi o diferenţă de opinii cu privire la ceva? Majoritatea cuplurilor încearcă să îşi impună opiniile simultan. In majoritatea cazurilor aceasta duce la mai puţin respect pentru ambii. În loc de asta, dacă aveţi o contradicţie cu privire la ceva, mai bine spune-ţi opinia şi aşteaptă ca partenerul să şi-o expună pe a lui. Această metodă nu duce la certuri şi dă o oportunitate egală ca amândoi să vă expuneţi opiniile. Încearcă să îţi controlezi emoţiile şi să vorbeşti logic, altfel exerciţiul îşi va fi pierdut scopul.

3. Savuraţi o experienţă nouă împreună
Experimentarea de lucruri noi aduce oamenii mai aproape unul de altul. Atunci când încercaţi amândoi ceva nou vă comportaţi ca o echipă. Aceasta vă întăreşte legătura şi ajută de asemenea să vă eliberaţi din rutina zilnică. Cine ştie, poate experienţa îl va face pe partener să se îndrăgostească mai tare de tine.

4. Fă-i complimente
Complimentul este o artă. Un singur compliment poate face minuni pentru dispoziţia unei persoane. Există mitul potrivit căruia doar fetelor le place să primească complimente de la bărbaţi. Totuşi, acesta este un lucru al trecutului. Imaginează-ţi ce plăcut impresionat ar fi partenerul tău să primească un compliment după o zi lungă şi dificilă. Acesta este un mod de a îi arăta că observi şi apreciezi mici lucruri la el şi îi spune cât de mult ţii la persoana sa.

5. Evită să îţi critici partenerul
Critica are un efect negativ asupra tuturor. Deşi se susţine că aceasta ajută o persoană să reuşească, studiile recente au descoperit că este o presupunere greşită. Critica nu face nimic altceva decât să diminueze respectul de sine al individului. Atunci când îţi critici partenerul tinzi să îi ataci încrederea de sine şi să invoci sentimente negative între voi doi. Critica constantă este foarte dăunătoare deoarece duce în final la daune mari în relaţia voastră. Prin urmare, data viitoare când urmează să comentezi asupra leneviei lui sau alegerii lui vestimentare fă o pauză, gândeşte-te la consecinţe şi, ca un adevărat coleg, dă-i un sfat pozitiv. Va spune nespus de multe despre sentimentele tale cu privire la el.

6. Plănuieşte câte o ieşire cât mai des posibil
Să scăpaţi de lume şi să vă simţiţi bine într-un loc în care niciunul dintre voi nu trebuie să îşi facă griji cu privire la nimic este un lucru esenţial pentru o relaţie bună. Voi doi trebuie să scăpaţi de lume ocazional pentru a vă reaminti unul celuilalt de dragostea voastră. Imaginează-ţi ce surprins va fi iubitul tău atunci când va descoperi că plănuieşti o mică excursie pentru a petrece timp de calitate împreună. Nu doar că îl va face să se simtă iubit, dar îi va da de asemenea satisfacţia că se poate baza întotdeauna pe tine.

7. Ieşiţi să dansaţi
Dansul este o mare plăcere. Este una dintre cele mai romantice activităţi pe care o poate face un cuplu împreună. Atunci când un cuplu dansează împreună devin mai apropiaţi unul de celălalt. Este o experienţă minunată să vă coordonaţi unul cu celălalt, nu prin cuvinte, ci prin mişcări. Este un moment în care corpurile voastre vorbesc unul altuia. Chiar dacă un partener de dans face o greşeală, este iertată cu blândeţe de celălalt. Dansul nu doar că îmbunătăţeşte aptitudinile de cuplu dar este şi foarte distractiv.

8. Confruntă-l şi apără-l
Un mod special de a îţi exprima dragostea pentru partenerul tău este să îl aperi atunci când situaţia o cere. Să fii pentru el şi să îţi arăţi sprijinul faţă de partenerul tău este o sarcină simplă  dar cea mai dificilă şi care îţi arată dragostea adevărată pentru el este atunci când îl confrunţi asupra a ceva ce e posibil să fi făcut rău. Doar o persoană care iubeşte cu adevărat pe cineva i-ar spune despre greşelile pe care le-a făcut. Această acţiune nu te va ajuta doar să îi câştigi dragostea ci şi încrederea şi respectul. Va şti că eşti acolo pentru a îl susţine şi corecta în drumul vieţii.

9. Faceţi ocazional câteva lucruri de bărbaţi împreună
Bărbaţii au câteva lucruri pe care le adoră şi la care nu pot renunţa. În loc să îi strici planurile de weekend, acompaniază-l pe stadion şi bucuraţi-vă de un meci împreună. Dacă partenerul tău este nebun după jocuri, roagă-l să îţi arate colecţia lui şi alege un joc pe care îl puteţi juca amândoi. Pentru orice bărbat, o femeie care îşi poate înţelege "băiatul" este o binecuvântare. Nu te va iubi doar pentru atitudinea ta, dar va începe de asemenea să se simtă mai confortabil cu tine. Acesta este un mod de a îi arăta că îl iubeşti aşa cum este şi că lucrurile nu trebuie să fie doar aşa cum vrei tu.

10. Lasă ca faptele să vorbească
Ani de-a rândul, femeile au încercat să îşi exprime sentimentele pentru bărbaţii lor cu ajutorul cuvintelor. Totuşi, mulţi dintre bărbaţi nu apreciază folosirea de cuvinte complicate şi cred în schimb în a le vedea implementate ca acţiuni într-o relaţie. Pentru un bărbat, nimic nu poate fi mai bun decât ca prietena lui să îi dea câte un sărut ocazional, să îi fugă în braţe şi să îi ţină mâna. Atingerea unei femei tinde să înmoaie bărbaţii, care pretind a fi foarte puternici la exterior dar tânjesc după dragoste în interior.

Un bărbat încearcă întotdeauna cât mai bine să îndeplinească toate nevoile iubitei lui, mai ales nevoile ei emoţionale. În schimb, bărbaţii nu cer nimic mai mult decât dragoste reală. Când simti nevoile de bază ale partenerului tău şi eşti mereu alături de el, acesta te poate iubi şi mai mult.


Acest articol este proprietatea matri.ro si nu poate fi reprodus, partial sau total, fara acordarea creditului si publicarea link-ului catre sursa. Daca v-a placut puteti sa-i dati Share pe Facebook folosind butonul de mai sus.

Autentificare