Ce trebuie sa faci cand nu te mai simti atrasa de iubitul tau

Publicat pe 15/12/2017
2 Comentarii

Cat de importanta este atractia fizica?

Atractia este marele factor X in orice relatie. Cand exista, nu te gandesti prea mult la ea. Cand nu exista, este greu de suportat. Ceea ce pare sa sugereze ca, daca nu esti atrasa de iubitul tau, ar trebui sa te desparti de el ... nu?

Nu chiar. M-am gandit foarte mult la argumentele pro si contra despre cat de mult ar trebui sa conteze lipsa atractiei fizice intr-o relatie si iata lucrurile de care ar trebui sa tii cont inainte sa iei decizii pripite.

Intreaba pe majoritatea cuplurilor casatorite de mult timp despre importanta relativa a contactului intim in viata lor si ele iti vor raspunde ceva in genul „E desertul, nu felul principal”.

Si este adevarat. Este greu sa te gandesti la asta cand ai 27 de ani. Dar trebuie sa constientizezi ca peste 10 ani, cand vei avea 37 de ani, probabil ca vei creste copii si nu vei mai trai doar pentru tine. Pana pe la 47 de ani, te vei ingrasa poate, iar muschii se vor lasa. Pe la 57 de ani, probabil vei fi ajuns deja la menopauza, iar libidoul lui va fi in mare parte disparut. La 67 de ani te vei gandi la pensionare, la calatorii si la nepoti. La 77 de ani vei spera doar sa ramai sanatoasa si ... Acum vezi cum luarea unei decizii bazate pe atractie este un exemplu perfect de gandire pe termen scurt? E ca si cum ti-ai tatua numele cuiva pe spate si apoi te-ai desparti de respectiva persoana dupa cateva luni.

Adevarul este ca viata dureaza FOARTE, FOARTE mult timp. Si totusi, ne bazam deciziile in relatii pe emotii efemere, cum ar fi dorinta, pasiunea sau chimia. Realitatea: in studiile referitoare la relatii, „atractia” traditionala dispare dupa 18-24 de luni de la prima intalnire. Aceasta statistica corespunde probabil cu ceea ce ai experimentat in viata reala – si anume ca este greu sa te mai „entuziasmeze” cineva cu care ai fost intima timp de doi ani.

Asta nu inseamna ca este imposibil sa mentii scanteia vie, dar daca intrebi pe majoritatea cuplurilor casatorite, natura vietii sexuale se schimba. Desigur, s-ar putea sa fii exceptia care se lauda cu „de trei ori pe noapte” pana pe la 50 de ani, insa majoritatea cliseelor despre parinti care nu au timp sau energie pentru sex sunt adevarate.

Deci, daca viata inseamna mai mult responsabilitate, prietenie, compatibilitate si toate celelalte lucruri „plictisitoare” despre care vorbesc cuplurile casatorite de mult timp, cat de multa importanta trebuie sa acordam aspectului fizic la varsta de 20 si 30 de ani? Nu este niciun secret ca o relatie sanatoasa se bazeaza mai mult pe compatibilitate decat pe chimie. Cu toate acestea, toti ne dorim acea chimie – sperand cumva sa se transforme si in compatibilitate. Rareori se intampla asta, insa.

Gandeste-te la cele mai pasionale relatii pe care le-ai avut in trecut. Unde sunt acei parteneri acum? Exact. Cu toate acestea, nu ne putem abtine. Suntem atrasi de ceea ce suntem atrasi – deseori in detrimentul nostru. Iata de ce sfarsesc barbatii cu femei super sexy dar nebune, iar femeile ajung sa ramana cu barbati foarte atragatori dar imaturi emotional. Asta e opinia mea. Asta e viaţa. Uita-te in jur.

Acest lucru inseamna oare ca trebuie sa ramai cu prietenul tau, chiar daca nu te simti atrasa fizic de el? Daca ar fi atat de simplu!
Dupa cum stii, atractia sexuala rareori creste in timp. In cazul barbatilor, acest lucru nu se intampla aproape niciodata. In cazul femeilor, ea tinde sa fie corelata cu sentimentele fata de partenerul lor. Cu toate acestea, in acest caz se presupune ca exista un minimum de atractie constanta de unde ea poate creste.

Daca nu exista deloc atractie de la bun inceput, atunci ea nu are de la ce sa creasca in timp – iar aceasta este o perspectiva cam sumbra de indurat alaturi de un partener.

Asadar, este imposibil sa te convingi sa-i dai o sansa unei persoane de care pur si simplu NU te simti atrasa, si oricata de logica si rationala ai fi in gandire, prejudecatile genetice si culturale vor avea intaietate. Cum a spus si David DeAngelo, un adevarat guru in materie de relatii, „Atractia nu este o alegere”. Vom continua sa ne dorim alegerea, varietatea si ceva apropiat de ideile societatii despre perfectiune, oricat de nerealiste ar fi acestea. Deci, noi discriminam pe considerente de varsta, inaltime si greutate si zeci de alte detalii minore despre care nici macar nu stim.

Daca te indoiesti, intra pe un site de matrimoniale online si fa o lista cu trasaturile tale „favorite”. Sunt mari sanse sa descoperi burlacii cei mai atragatori din punct de vedere fizic de pe site. Asta nu inseamna ca nu te intereseaza cine sunt ei ca oamenii – ce fac, cat castiga, ceea gandesc – dar totul incepe cu atractia. Problema este ca, atunci cand comparam oamenii, cei mai buni parteneri posibili adesea sunt exclusi. De ce sa raspunzi tipului de nota 8 daca sunt si tipi de nota 10 pe acolo? De ce sa iesi cu o persoana mai plinuta cand poti vorbi cu un barbat care are un corp desprins din reviste? De ce sa iesi cu un barbat de 45 de ani cand poti incerca sa il cunosti pe cel de 29 de ani?

Inca o data, aceasta nu este opinia mea. Revista 20/20 a facut un studiu cu ani in urma, care a aratat ca femeile aveau tendinta sa se intalneasca cu un instalator dragut de 1,80 m in detrimentul unui chirurg cardiolog sau pianist de concert de 1,60 m. Dar asta e, nu poti hotari cine te atrage. Si nu, nu inseamna ca esti superficiala – nu mai mult decat restul lumii. Inseamna ca esti om.

Celalalt lucru de luat in considerare pe termen lung in legatura cu importanta atractiei este ca intr-o relatie monogama, exista doar O singura persoana cu care vei face sex pentru tot restul vietii. In acest caz, ar fi mai bine existe un minimum de atractie. In caz contrar, vor fi mari sanse ca cineva sa-ti farmece privirile si sa te indrepti catre infidelitate. Iar acum e momentul adevarului.

Stii ca sexul reprezinta desertul si nu felul principal, dar stii si ca aceasta este singura persoana cu care vei fi de acum incolo. Stii ca prietenia este mai valoroasa decat dorinta dupa varsta de 40 de ani, dar stii si ca atractia este importanta si nu se va imbunatati in timp. Deci, daca nu esti atat de atrasa fizic de partenerul tau, ar trebui sa continui relatia sau sa-i pui punct?

Totul se reduce la cat de mult esti dispusa sa faci compromisuri.

Pentru ca exista o diferenta intre a observa ca prietenul tau are burta si a simti repulsie fizica fata de el. Doar tu poti decide. Daca nu te atrage deloc, nu poti incepe o relatie. Nu-ti faci niciun fel de serviciu (si nici lui) daca stai cu el fara sa te simti deloc trasa de el. Cu toate acestea, daca el se situeaza pe undeva pe la mijloc – undeva intre 5 si 7 – pe scara atractiei, poate ca ar trebui sa te gandesti de doua ori inainte de a-l arunca la cos.

Mai intai, intreaba-te daca el (sau altul) te-ar putea gasi atragatoare PE TINE din punct de vedere fizic, de asemenea. Dar din punct de vedere emotional? Ori intelectual? Este simplu sa gasesti nod in papura altora, dar exista o anumita eleganta si intelepciune in a putea iubi oamenii in ciuda defectelor lor, asa cum si tu ai vrea sa fii iubita in ciuda defectelor tale.

In al doilea rand, intreaba-te daca prietenul tau – in ciuda atractiei tale rezervate pentru el – poate sa-si ia revansa in pat. Daca e energic, pasional si atent la placerea ta, poate fi mai valoros pentru viata ta amoroasa decat cineva care este mult mai placut din punct de vedere estetic cu lumina aprinsa.

In cele din urma, intreaba-te daca poti gasi pe cineva mult mai bun.

Deseori, subestimam cat de rar este sa avem un partener care ne iubeste neconditionat. Cel mai adesea, imediat ce te gandesti ca poti gasi pe cineva mai bun, te si trezesti incepand o noua relatie amoroasa ... cu un tip care nu face altceva decat sa iti trimit cate un mesaj pe saptamana.

Atractia este o alegere cu un puternic caracter personal si este fundamentala pentru mentinerea unei vieti sexuale armonioase. Trebuie doar sa nu pierzi din vedere faptul iti va fi mai bine cu un 7 la atractie si 10 la compatibilitate decat cu 10 la atractie si 4 la compatibilitate. Inima ta e cea care trebuie sa fie fericita, in primul rand.



Acest articol este proprietatea matri.ro si nu poate fi reprodus, partial sau total, fara acordarea creditului si publicarea link-ului catre sursa. Daca v-a placut puteti sa-i dati Share pe Facebook folosind butonul de mai sus.
Comentarii

Publicat Acum peste 2 luni

am o anumita varsta si pentru mine atractia fizica nu este importanta. Odata cu inaintarea in varsta fizicul uman se degradeaza,oricate operatii estetice ai face,oricate cosmetice ai folosi. Normal ca fiecare persoana are preferintele sale vis-a-vis de sexul opus. Eu fac mici exceptii,in sensul ca accept cam multe insa nu imi plac femeile obeze....Doamne fereste nimeni nu este perfect! Pe primul plan pentru mine conteaza caracterul,si alti factori,exclus partea materiala si fizicul1 Am vazut pe aici pe site si o imaturitate psihica la unele persoane,din acest punct de vedere,si sa fiu mai clar... Nu raspund la mesajele cuiva ca nu arata bine in poza...Pai bine oameni buni,nu toti/toate sunt fotogenice....stai mai intai sa te vezi cu el/ea la webcam sau prin camera video de la telefon si apoi ii dai verdictul..... mai sunt si alte probleme ,unii sau unele isi neglijeaza look-ul.......



Publicat Acum peste 2 luni

Este adevarat ca atractia este ingredientul primordial intr-o relatie, fara de care aceasta va naufragia lamentabil.
Dar nu trebuie neglijat al doilea ingredient, poate mai important decat primul: afectiunea.
Nu stiu cum functioneaza in cazul femeilor, dar afectiunea face ca barbatii sa vada femeia asa cum a fost in clipa in care s-au cunoscut, efectele trecerii timpului, uneori dezastruoase, fiind filtrate si acceptate ca atare.


Autentificare