Blog
(STUDIOUL. Banciu la masa lui — cafea, țigară, hârtii. Camera apropie încet.)
— · —
BANCIU (rârâit, cu pauze lungi, de parcă fiecare cuvânt ar costa): Bună ziua, domnilor.
Astăzi, în România, s-a întâmplat un lucru extraordinar. Extraordinar în sensul în care e extraordinar să vezi un om care, de aproape doi ani, ne explică tuturor că totul în jur este Dumnezeu, adus dimineața, cu duba, la Curtea de Apel București.
Domnilor, să fim serioși. Aici nu discutăm vinovăția. Vinovăția o stabilește instanța — și, Doamne ferește, în România încă se mai întâmplă. Discutăm despre altceva. Despre faptul că un om care spune „Dumnezeu este totul, Dumnezeu este însăși existența" a ajuns să fie judecat pentru o afacere cu metale prețioase, cu o linie de credit de milioane de euro, cu un milion o sută de mii de euro pierduți de un biet om de afaceri din Buzău.
> Dumnezeu este totul, dar comisionul se ia în euro.
Asta e teologia nouă.
Și uite-așa avem cinci dosare. Cinci! Unul pentru înșelăciune, unul pentru propagandă legionară, unul pentru complicitate la tentativa de lovitură de stat, unul pentru că ar fi cerut să i se scaneze vila, ca să vadă dacă are microfoane în casă, și încă unul, proaspăt, pentru că ar fi făcut salutul legionar la Poliția Buftea. Cinci dosare, domnilor. Nici Caragiale n-ar fi inventat atâtea într-o singură comedie.
Dar partea cea mai frumoasă e spectacolul. Pentru că în România, când un om e adus la instanță, nu se mai judecă fapta. Se judecă filmul. Se pun camerele, se pun microfoanele, se strigă „jos dictatura", se strigă „trădătorii", și la final omul iese și spune: „Totul în jur este Dumnezeu." Iar televiziunile — aceleași televiziuni care l-au făcut, domnilor, aceleași care l-au aruncat în sus cu o lună înainte să-l arunce în jos — îl filmează în permanență. Și ne explică de la cinci dimineața până la unu noaptea că e o tragedie.
— · —
Nu, domnilor. Nu e o tragedie. Este o emisiune. O emisiune proastă, cu un buget bun.
Aici este problema. Nu Georgescu. Georgescu e doar personajul. Problema e că noi, publicul, am ajuns să preferăm circul în locul justiției. Ne place mai mult să vedem un om încătușat decât să citim o sentință. Și apoi ne mirăm că justiția e „politică", că „nu mai există dreptate", că „toți sunt la fel". Păi, dacă tu, omule, ai transformat tribunalul în studio de televiziune, ce te aștepți?
Azi s-a judecat un singur lucru: dacă omul rămâne în arest sau merge la domiciliu. Atât. Și pentru asta s-au mobilizat toate camerele din București. Iar în toamnă, ca să fie spectacolul complet, două judecătoare nu s-au înțeles, a intrat un al treilea magistrat, și așa s-a hotărât soarta unui om — cu două păreri împotriva uneia.
Numai că, în timp ce domniile lor se contrazic, țara arde. Inflația e șase și jumătate la sută — cea mai mare din Uniunea Europeană. Economia se contractă. Iar noi, în direct, comentăm dacă unui om i se pune brățară la picior sau cătușe la mâini.
— · —
Vă spun eu ce se întâmplă de fapt. Se întâmplă exact ce spunea Juvenal acum două mii de ani: panem et circenses.
> Pâine și circ. Pâinea s-a scumpit — așa că ne-a rămas circul.
Iar circul, spre deosebire de pâine, e gratis — adică pe banii noștri, dar măcar nu ne mai gândim la factură.
Așa că uitați-vă în continuare, dragi telespectatori. Uitați-vă, că doar n-o să vă faceți de râs în fața vecinilor că nu știți ce s-a întâmplat azi la Curtea de Apel. Uitați-vă până la unu noaptea, și mâine, și poimâine. Și nu vă întrebați cine plătește. Plătește omul simplu. Plătește, ca întotdeauna, cel care nu are nici dosar, nici teologie, nici cameră de filmat.
— · —
O zi bună vă doresc, domnilor.
· · ·
[Notă: pastișă literară după stilul lui Radu Banciu. Text de ficțiune; nu îi aparține și nu îl reprezintă.]
— · —
BANCIU (rârâit, cu pauze lungi, de parcă fiecare cuvânt ar costa): Bună ziua, domnilor.
Astăzi, în România, s-a întâmplat un lucru extraordinar. Extraordinar în sensul în care e extraordinar să vezi un om care, de aproape doi ani, ne explică tuturor că totul în jur este Dumnezeu, adus dimineața, cu duba, la Curtea de Apel București.
Domnilor, să fim serioși. Aici nu discutăm vinovăția. Vinovăția o stabilește instanța — și, Doamne ferește, în România încă se mai întâmplă. Discutăm despre altceva. Despre faptul că un om care spune „Dumnezeu este totul, Dumnezeu este însăși existența" a ajuns să fie judecat pentru o afacere cu metale prețioase, cu o linie de credit de milioane de euro, cu un milion o sută de mii de euro pierduți de un biet om de afaceri din Buzău.
> Dumnezeu este totul, dar comisionul se ia în euro.
Asta e teologia nouă.
Și uite-așa avem cinci dosare. Cinci! Unul pentru înșelăciune, unul pentru propagandă legionară, unul pentru complicitate la tentativa de lovitură de stat, unul pentru că ar fi cerut să i se scaneze vila, ca să vadă dacă are microfoane în casă, și încă unul, proaspăt, pentru că ar fi făcut salutul legionar la Poliția Buftea. Cinci dosare, domnilor. Nici Caragiale n-ar fi inventat atâtea într-o singură comedie.
Dar partea cea mai frumoasă e spectacolul. Pentru că în România, când un om e adus la instanță, nu se mai judecă fapta. Se judecă filmul. Se pun camerele, se pun microfoanele, se strigă „jos dictatura", se strigă „trădătorii", și la final omul iese și spune: „Totul în jur este Dumnezeu." Iar televiziunile — aceleași televiziuni care l-au făcut, domnilor, aceleași care l-au aruncat în sus cu o lună înainte să-l arunce în jos — îl filmează în permanență. Și ne explică de la cinci dimineața până la unu noaptea că e o tragedie.
— · —
Nu, domnilor. Nu e o tragedie. Este o emisiune. O emisiune proastă, cu un buget bun.
Aici este problema. Nu Georgescu. Georgescu e doar personajul. Problema e că noi, publicul, am ajuns să preferăm circul în locul justiției. Ne place mai mult să vedem un om încătușat decât să citim o sentință. Și apoi ne mirăm că justiția e „politică", că „nu mai există dreptate", că „toți sunt la fel". Păi, dacă tu, omule, ai transformat tribunalul în studio de televiziune, ce te aștepți?
Azi s-a judecat un singur lucru: dacă omul rămâne în arest sau merge la domiciliu. Atât. Și pentru asta s-au mobilizat toate camerele din București. Iar în toamnă, ca să fie spectacolul complet, două judecătoare nu s-au înțeles, a intrat un al treilea magistrat, și așa s-a hotărât soarta unui om — cu două păreri împotriva uneia.
Numai că, în timp ce domniile lor se contrazic, țara arde. Inflația e șase și jumătate la sută — cea mai mare din Uniunea Europeană. Economia se contractă. Iar noi, în direct, comentăm dacă unui om i se pune brățară la picior sau cătușe la mâini.
— · —
Vă spun eu ce se întâmplă de fapt. Se întâmplă exact ce spunea Juvenal acum două mii de ani: panem et circenses.
> Pâine și circ. Pâinea s-a scumpit — așa că ne-a rămas circul.
Iar circul, spre deosebire de pâine, e gratis — adică pe banii noștri, dar măcar nu ne mai gândim la factură.
Așa că uitați-vă în continuare, dragi telespectatori. Uitați-vă, că doar n-o să vă faceți de râs în fața vecinilor că nu știți ce s-a întâmplat azi la Curtea de Apel. Uitați-vă până la unu noaptea, și mâine, și poimâine. Și nu vă întrebați cine plătește. Plătește omul simplu. Plătește, ca întotdeauna, cel care nu are nici dosar, nici teologie, nici cameră de filmat.
— · —
O zi bună vă doresc, domnilor.
· · ·
[Notă: pastișă literară după stilul lui Radu Banciu. Text de ficțiune; nu îi aparține și nu îl reprezintă.]
Autentificare
Cautare rapida
Categorii
Ultimii online
