Blog

Despre pasiuni, cu pasiune (cum altfel ?)

Autor Seherezada
Publicat pe 18/01/2021
5 comentarii

Pasamite, imi veni o idee.

Mai deunazi, imi recita cineva:
"[...] ca nu e om sa nu fi scris o poezie
Macar o data, doar o data-n viata lui..."
Trebuie ca aveti si voi cate o pasiune - una care sa poata fi impartasita colegilor de site.
Declarati ce vreti voi, ar fi dragut sa aflam unii despre altii ceva interesant !
In caz ca aveti prea multe, propun sa ne oprim la primele trei pasiuni, in ordinea preferintelor, de exemplu: "fotografiat, pictura, dans"

Pandemia de anul acesta, a facut sa dispara cheful de duca al multor amatori de calatorii, Sau - din contra - l-a activat pe al celor care au stat prea mult timp izolati.

Daca tot am ramas mai mult pe-acasa, unii s-au apucat de design interior sau de horticultura.
Stiu si persoane care nu prajisera un ou inainte de pandemie, dar acum fac adevarate minuni gastronomice (sigur, au existat si unele esecuri, pe parcurs; poate chiar si cate un abandon, in cazul celor care ardeau pana si oala de supa)

Lectura, iarasi, a aparut drept o optiune logica si aducatoare de nenumarate beneficii.

Muzica - mereu in top !
Ce casti i-as mai da eu cadou vecinului de deasupra, ale carui gusturi (cel putin, indoielnice, pentru ca nu-mi plac alegerile lui deloc deloc deloc) reverbereaza cale de cinci etaje in jos si patru - in sus, insotind ritmul behaielilor cu o vibratie lejera a geamurilor. E mult mai bine cand canta singur, sub dus. Fals si cat poate de tare, desigur - dar macar canta doar el si ne lipseste de partea instrumentala.

Ce alte pasiuni mai au romanii ? Stiu eu, poate sah, pescuit, actorie, rebus, sudoku, jocuri video, astronomie (ce luna frumoasa era ieri seara...).

Astept sa vad cine se pricepe si la ce anume !
Hai, curaj !

Incep eu. Mie-mi plac multe lucruri, dar aleg trei:
1. descoperirile de calitate (aici intra de la enigme de tot felul, calatorii, stiinta si pana la oameni necunoscuti interesanti),
2. fotografiatul,
3. lectura.
Comentarii

Publicat Acum peste 2 luni

Diana, ti-am spus ca in ale pescuitului nu ma pricep deloc. N-am incercat inca.
Fiind nascuta sub semnul Pestilor, poate o sa ma pricep si eu putin. Macar asa, pe baza de "norocul incepatorului".
Daca nu, o sa raman la facut fotografii reusite.



Publicat Acum peste 2 luni

Daca ai nevoie de un fotograf care sa imortalizeze captura, poti sa ma chemi.
Am invatat cateva trucuri: de exemplu, tii mainile bine intinse in fata, cu pestele la vedere, iar fotograful se pozitioneaza astfel incat pestisorul sa ajunga un adevarat monstru al apelor.
Sa vezi atunci invidie, o sa se auda de tine pe toata valea Dunarii, de la Marea cea mai intunecata, pana la padurea cea mai adanca (am inteles ca "neagra" e un cuvant semi-interzis in Europa, ca sa nu riscam inchisoare si altele...) !



Publicat Acum peste 2 luni

Eu am invatat, in modul cel mai trist cu putinta. Lucram la Constanta. Un coleg a declarat ca urmeaza sa mearga la pescuit in weekend. Iar eu, care chiar nu stiam ca e de rau sa urez noroc unui pescar, i-am urat din toata inima sa fie norocos. Cand l-am vazut tulburat (si e putin zis), mi-a parut tare rau, dar e si vina lui. Daca spunea: "Sa nu care cumva sa zica cineva noroc, dar eu maine merg la pescuit !", as fi stiut...



Publicat Acum peste 2 luni

Minunat, Diana !
Grija mare, anul asta cred ca gheata e cam fragila, se poate rupe. In rest, iti urez fir intins (zic bine ?) !



Publicat Acum peste 2 luni

Acum imi este clar de ce sunt atatia oameni singuri pe lume: pasiunile lipsesc cu desavarsire ! happy

Autentificare