"in timp ce inima devine prea grea de durere oamenii nu plang,ei fac tacere,complet tacere " aveam foarte putini prieteni fundul ochilor destepti erau jumatate din esenta mea,aveau directia doar inima mea fratia noastra nu se va raci doar oamenii vor fi invidiosi de darul nostru ce l-am avut dimineata insorita de iarna,te-a luat spunandu-mi un adio scurt,intr-un mic urlet linisteste-te asa cum esti acum,si linisteste-ma asa cum o faceam amandoua si tot amândouă suntem libere,oricum,niciodata n-ai purtat lesa,nici eu sufletul meu acum joaca leapsa cu tine,acum in ganduri,ca deunazi intristarile sunt spalate cu lacrimi pe podea ning lacrimi de zapada,rand pe rand se vor usca peste timp alearga,alearga,nu te opri,alearga pe podu…

...cred ca mi-ar placea cel mai mult una care sa calatoreasca in timp. As muta ceasul ala putin mai tarziu ca acum - nu cu mult, pana dupa pandemie. Sunt tare curioasa daca lumea a invatat ceva pana la sfarsit, din toata povestea asta. O sa fie de povestit urmasilor nostri (sau ai altora, in caz ca nu ne-am invrednicit sa lasam lumii inca o generatie) si vom povesti chiar si noi intre noi. Ne vom intreba: unde te-a prins starea de urgenta ? Ai stat in carantina ? Ai pierdut pe cineva ? Tin minte ca, deja, aveam doua-trei intamplari din astea in tolba: cutremurul din '77/ Cernobal/ Revolutia din '89. Acuma, am si o pandemie in traista. O sa fiu o Seherezada pe cinste, la pensie. Bunicii mei aveau doua razboaie pe raboj. Lipsuri crunt…