A întrebat cineva un poet: cum trebuie să fie "ea" cea care să-ți aducă culoare în viață? -Cum trebuie să fie? Deși e greu spre imposibil să mai fie cineva, ar trebui să accepte nuanțele de gri din viața mea. - Păi, poate te iubește și va încerca să ți coloreze clipele. - Atunci mă va pierde. - Cum așa ? Ar trebui să te bucuri. Puteți construi împreună ceva frumos. - Putem construi, cu cărămizi colorate de la ea și cu cele gri ale mele. Dar cine să accepte această disonanță a culorilor? - Cine te va iubi. - Să fim serioși. După o vârstă chiar și iubirea e atât de gri...Nu. Nu e dureroasă. Durerea a trecut de mult. Acum e doar gri. Și a plecat poetul pe drumul său, ferm convins că nu a fost înțeles. Cerul era albastru, doar no…

Caut carti, on-line. Rasfoiesc site dupa site. Pregatesc un dar pentru o nepotica. Am intrebat-o, in gluma, daca ea - la varsta ei "venerabila", de zece ani - mai serbeaza 1 iunie - si s-a burzuluit strasnic: da, e si ea tot copil si bineinteles ca serbeaza. Cu cadouri, cu dulciuri - ca la carte! "Ca la carte" a zis, asta o sa primeasca. Sigura ca le va citi nu pot fi (jumatate de an, a tot rasfoit cartea despre cel mai mare mic mincinos din lume), dar macar ma straduiesc sa-i daruiesc ceva care sa fie pe placul ei. Intre timp, mie mi se propun automat tot felul de titluri (cine m-a pus sa caut carti in engleza - asa-mi trebuie): "You Are A Badass At Making Money", "Every Time I Find the Meaning of L…