Blog
poza autor blog

?!

Autor quiet
Publicat pe 15/05/2018
1 comentarii

Toata viata am umblat pe un drum drept ce serpuia dinspre est spre vest, adesea ma mai impiedicam cand eram furat din gand de glasul unui cintezoi, ma ridicam incet si continuam desi nu avea nici farmec, tot ce doream sa ajung la capatul sau ca mai apoi sa ma intorc inapoi printre a mei, fara lauri si fara aplauze.
Calea era aproape batatorita, ici colo cate o buruiana mica ii lua locul uneia mai mare ce se despartea de lume fara tragere de inima.
Ritmul era sacadat, pas cu pas, soarele si luna erau reper, cateodata trebuia sa le ignor, cand in dreapta cat pe stanga.
Au trecut ceva ani, am cunoscut vai, munti, sesuri intinse si intotdeauna padurea imi dadea incercari pe care le treceam cu brio, prin multa sudoare si sange, prin rataciri absurde si alunecare de pe vreo panta de nouazeci de grade.
In tot itinerarul meu nu dau de tipenie de om, doar cate o vipera mai inocenta fuge din calea mea: a stat prea mult la soare sau a stat prea mult la plaja goala?
Destinatia finala se intrezarea la orizont, chicotea, imi dadea coate, doar ca vrea sa-mi dea inca un test simplu, pe o coala alba.
Deodata au aparut in zare cinci ramificatii al caii mele principale, nici unul nu era de bun augur si totusi trebuie sa merg inainte si nu-napoi ca orice fraier.
La cel de-al treilea intalnesc la intrare un trandafir rosu fara tepii, acela va fi castigatorul.
Trec niste ani precum niste clipe, ma hranesc frugal cu muguri de brad si roua cateodata reusea setea sa mi-o astampere.
Mi-a aparut in cale, era inca-ndepartare, o femeie deosebita, era desculta, trupul gol doar ca nu avea caracteristicele unui om, era mai degraba doar o umbra.
Pana in acel moment pasul imi era mecanic, sub un impuls neasteptat inghit distanta ce ne separa.
Stau aproape in spatele sau, nici gand sa-i fiu vreodata alaturi, darminte sa o depasesc, din cand in cand isi intoarce capul doar ca manat de vreun papusar abil, ma arunc rapid in sant sau ma ascund dupa o iedera salbatica.
Toata ziua umbla neincetat, nu sta o clipa sa se odihneasca, o data o furtuna s-a iscat, un fulger trupul i-a brazdat, un stejar falnic s-a sfaramat doar ca domnisoara nu a auzit nimic, avea alte planuri pentru acea zi, era asteptata la vreun bal si nu-l putea lasa mult singur pe print, sa nu cumva sa-l fure alta.
Cand incepea sa se trezeasca din somn stelele si mai apoi luna, se disipa incet, stiam ca-i intrerupta calatoria.
Soarele va lumina, iubita va fi rasarit de dupa intunericul ce o impresoara, ma poarta pe nebatute cai, adesea ma ciocnesc de cate un copac, fara scuze sau pardon, doar suntem adulti, ne despartim fara a fi dusmani.
Noaptea stau intins privind absent in departare, promitand ca n-am sa dorm, mos Ene intotdeauna reuseste sa-mi spuna o poveste imbietoare.
Tot trupul este zdruncinat de o caldura inabusitoarea doar ca la un moment doar niste falange joaca fripta peste ostenitele oscioare.
Ma trezesc si vreau din nou s-adormn, iubita sa o las cu ochii in soare dar niste sinapse dau rateu si ma gasesc in urma sa desi nu mai aveam elan sau stare.
Noaptea va trece greu, aveam in gand sa ma despart de sufletul pereche, doar ca nu stiam cum sa opresc ceva de ce nu eram responsabil.
Cercetez atent locul unde m-a lasat ultima data, la vreo zece minute distanta de popas simt miros de pamant cernut, incep sa descos morman si dau de o femeie, ce si-a lasat trupul gaj unor insecte dupa ce a primit cu mare drag un pumnal in vintre.
Iau incet un bolovan, ii dau intalnire cu al sau scalp, fara nici o remuscarce, niste fiinte mici alb verzui protestau ca cineva le distruge locuinta.
Nu stiu cum sau chiar de ce, am aprins un foc de tabara, oscioarele pocneau incet, mirosul era de pucioasa.
Cu greu ma despart de consoarta, fie-i tarana grea, doar sa ma lasa-n pace.
Ma trezesc alene din somn. totul ii vis ce am facut aseara, ea_dansa_dumneaiei este la un pas distanta.
Ma poarta iarasi peste vai pustiite de viata, in mintea mea rasar ideii fara cap si fara coada.
Noaptea este un sfetnic bun, ma simt in siguranta, sotia e plecata la cumparaturi si eu pot sa ma imbat crita.
Privesc spre cer, luna canibaliza spectacolul, primea ovatii dupa ovatii, niste stele mai cutezatoarea fugeau plangand in cabina actorilor.
Nu am chip sa ma opresc, sa descopar deznodamantul, un rau mare imi face ochii dulci si raspund afirmativ desi nu stiu jocul.
Stau deasupra apei pret de cateva secunde, am timp finit sa ma razgandesc doar ca ma opun si fara multa tragere de inima, apa imi face locas in casa sa fara sa-mi perceapa chirie.
Trec niste ani banali, fara tristeste sau vreo bucurie pasagera, cand simt ca ceva ma trage din locul meu spre o alta locatie.
Iubirea mea s-a ingrasat de la despartire, cumva a reusit si m-a iertat pentru mica incursiune.
Vom fi pe veci impreuna, vesnic calatori pe timp de noapte, ziua ne vom ascunde in grote adanci, sensibili la lumina de la soare_luna_stele si imuni la fulgere si traznete.
Jucam adesea tupu, dadeam adesea de pete de lumina in departare, nutream ganduri mizere sa ma apropriu de ele doar sa nu se prinda/sa ma descoasa dragostea mea de viata si de moarte.
Comentarii

Publicat Acum 2 zile

Am citit asa, ca la sotron din ala pentru avansati, cu spatele din doi in doi. Asadar... Am auzit ca sufletele pereche nu raman impreuna, se intalnesc pentru o perioada limitata atunci cand au mai multa nevoie unul de celalalt. Dupa ce expira perioada nu se mai vad niciodata.
Si ce inseamna tupu?

Autentificare