Blog

Verbul „a căuta”,

Autor CCristian
Publicat pe 07/04/2024
0 comentarii

un singur cuvânt, poate determina atât de multe acțiuni. Unii dintre noi, chiar asta și facem.
Suntem convinși că, ne lipsește ceva, și umplem acel gol, cu orice găsim la îndemână, alimentându-ne iluzia, că de asta avem nevoie. Cerem totul, fără a da nimic în schimb, nici măcar o minimă prezentare. Trecând peste, „ frumos este ce îmi place mie și păcat este atunci când spun eu ”, frumusețea omului este dată de calitățile lui, căldura sufletului, manierele și gingășia purtărilor lui, nu aspectul fizic, sau alte prostii de genul, vârstă, înălțime, greutate culoare sau religie, zic eu. Persoana de care ai nevoie, este cea care te poate face să zâmbești, pentru că, un singur zâmbet, poate face ca o zi întunecoasă, să devină luminoasă. Este adevărat, recunosc, vârsta și experiența de viață, te ajută să vezi lucrurile diferit, nu ai cum să fi la 20 ca la 50 ani, metaforic vorbind, și nici invers. Dar se întâmplă un lucru ciudat, timpul trece la fel pentru fiecare dintre noi, vrem nu vrem, toți vom ajunge la acel moment de, „ înțelepciune ”, să-i zicem, și atunci totul va fi diferit.
Autentificare