Blog
Pana nu demult ma bucuram de siguranta pe care am dobandit-o in ultimii 10 ani...Nu neaparat liniste, dar siguranta. Adica dupa gestionarea a "n" situatii de criza, economica si personala, in sfarsit am ajuns macar pe un palier, la o relaxare...Dap, dupa piramida lui Maslow, nevoile de baza sunt asigurate si , deci, nu mai trebuie sa fac scurcircuite, de genul sa sar de la nevoile de baza direct la cele de autorealizare. Asa cum am facut in mai toti anii dinainte...Nu a fost decat o alegere fortata de imprejurari.
M-am relaxat, incepeam sa ma gandesc in ultimii ani la lucrurile frumoase pe care le incepusem in tinerete si pentru care pe urma nu am mai avut timp, fizic si mental.
Si iata ca am aterizat din nou intr-o situatie de criza. Dar nu e numai a mea, ci a tuturora, a planetei. Si am stat sa ma gandesc prin cate mari crize am trecut eu.
- cutremurul din '77...Eram un copil, era seara si tocmai ma scosese mama din baie si ma tot certa ca nu stiu ce nu faceam , cand, zbang, incepe sa se clatine candelabrul si sa alunece pe mobila un caine de portelan...Si reactia instant a tatei: "Cutremur!Toata lumea afara!" ..Mama aruncase pe noi ceva haine groase, ca era 4 martie si seara, ei, parintii, si-au insfacat actele si cecurile, si am zbughit-o cu totii pe scari...Sora-mea, deja domnisoara, avea bigudiuri in cap...Si-mi amintesc vuietul acela sinistru al pamantului ce se zgaltaia...A fost o situatie dramatica..dar gestionata de parinti..
- Revolutia din '89...Eram studenta la Cluj...auzisem eu chestii, trestii...In 17 decembrie trebuia sa ma fi dus la Timisoara sa ma intalnesc cu un flacau pe care il intalnisem la mare...Ma suna mama: "Sa nu te duci nici unde! E prapad in Timisoara!"...Nu m-am mai dus. In schimb, cu o zi inainte de a incepe dezastrul in fata Librariei Universitatii, am luat personalul de dupa-masa , sa ma intorc acasa..N-am mai prins urgia din Cluj, impuscaturile si dezastrul ce a urmat...Nu stiu, asa s-a intamplat...Nu am apucat sa simt frica aia organica...M-am intors in oraselul meu bine merci, si am apucat sa vad cum vin oamenii de la combinat si dau navala in librarie si insfaca din vitrina volumele groase ale tovarasului...S-au dus cu ele sa le dea foc in fata Casei de Cultura...Scandand mereu ce aveau de scandat...M-am furisat la o oarecare distanta cu aparatul meu foto Smena 8...M-am furisat la etajele blocurilor din vecinatate la etajele superioare, ca sa am panorama adunarii furioase..Nu stiu, nu mi-a fost frica....Nu imi venea sa cred ca tovarasul nu mai e...
- Corona...Nu stiu cum va mai fi gestionata aceasta situatie...Nu stiu cum pot eu, cum pot altii...Merg inainte, fac mecanic ce am zilnic de facut...Stiu ca e ruleta ruseasca...Poate abia acuma incep sa constientizez ce este cu adevarat o criza...
Despre crizele din viata personala nu mai pomenensc...Oameni dragi probabil ca am pierdut cu totii...
M-am relaxat, incepeam sa ma gandesc in ultimii ani la lucrurile frumoase pe care le incepusem in tinerete si pentru care pe urma nu am mai avut timp, fizic si mental.
Si iata ca am aterizat din nou intr-o situatie de criza. Dar nu e numai a mea, ci a tuturora, a planetei. Si am stat sa ma gandesc prin cate mari crize am trecut eu.
- cutremurul din '77...Eram un copil, era seara si tocmai ma scosese mama din baie si ma tot certa ca nu stiu ce nu faceam , cand, zbang, incepe sa se clatine candelabrul si sa alunece pe mobila un caine de portelan...Si reactia instant a tatei: "Cutremur!Toata lumea afara!" ..Mama aruncase pe noi ceva haine groase, ca era 4 martie si seara, ei, parintii, si-au insfacat actele si cecurile, si am zbughit-o cu totii pe scari...Sora-mea, deja domnisoara, avea bigudiuri in cap...Si-mi amintesc vuietul acela sinistru al pamantului ce se zgaltaia...A fost o situatie dramatica..dar gestionata de parinti..
- Revolutia din '89...Eram studenta la Cluj...auzisem eu chestii, trestii...In 17 decembrie trebuia sa ma fi dus la Timisoara sa ma intalnesc cu un flacau pe care il intalnisem la mare...Ma suna mama: "Sa nu te duci nici unde! E prapad in Timisoara!"...Nu m-am mai dus. In schimb, cu o zi inainte de a incepe dezastrul in fata Librariei Universitatii, am luat personalul de dupa-masa , sa ma intorc acasa..N-am mai prins urgia din Cluj, impuscaturile si dezastrul ce a urmat...Nu stiu, asa s-a intamplat...Nu am apucat sa simt frica aia organica...M-am intors in oraselul meu bine merci, si am apucat sa vad cum vin oamenii de la combinat si dau navala in librarie si insfaca din vitrina volumele groase ale tovarasului...S-au dus cu ele sa le dea foc in fata Casei de Cultura...Scandand mereu ce aveau de scandat...M-am furisat la o oarecare distanta cu aparatul meu foto Smena 8...M-am furisat la etajele blocurilor din vecinatate la etajele superioare, ca sa am panorama adunarii furioase..Nu stiu, nu mi-a fost frica....Nu imi venea sa cred ca tovarasul nu mai e...
- Corona...Nu stiu cum va mai fi gestionata aceasta situatie...Nu stiu cum pot eu, cum pot altii...Merg inainte, fac mecanic ce am zilnic de facut...Stiu ca e ruleta ruseasca...Poate abia acuma incep sa constientizez ce este cu adevarat o criza...
Despre crizele din viata personala nu mai pomenensc...Oameni dragi probabil ca am pierdut cu totii...
Autentificare
Cautare rapida
Categorii
Ultimii online
Publicat Acum peste 2 luni
Aceia care au echipament, dintre medici si asistente zic, sunt, as spune, niste fericiti...Daca pot folosi acest cuvant...Caci sunt altii multi care nu au inca nici de unele, nici de altele...Armata din linia intai...trimisa la lupta fara arme....
Macar de ar face forme usoare ale bolii si s-ar vindeca si , deci, imuniza,...Asa cum se spune prin diferite articole...Numai ca ei sunt expusi iarasi si iarasi si iarasi...
Se zice ca mai toti ne vom contamina la un moment dat, sau macar 60% din po****tia globului, asa fel incat omenirea sa castige imunitate in fata acestui virus..
Flavia, nu stiu daca necesitatile primare sunt puse in pericol in primul rand. Cred ca insasi viata este in pericol...A fiecaruia dintre noi..
Exista oameni care au impresia ca disconfortul asta va dura doua saptamani...si gata..ne intoarcem la viata de dinainte...Ma crucesc cand vad cata nestiinta si ignoranta poate sa existe...si moarte a vigilentei...
Unii dau inainte cu teoria conspiratiei...Da, o fi, nu stiu, nu am putut verifica...Insa ce va urma dupa aceasta criza? A vietii insasi..Altii iau numarul sacru 40 din Biblie ca durata fixa stabilita de Dzeu pentru orice nenocrocire...40 de zile...Nici nu ar fi rau acest numar ales de Dzeu pentru exoduri, potoape si alte nenorociri...Macar am avea o certitudine..Am numara AMR...
Am lasat sa iasa din mine temeri ...Ele exista...desi ma uit la filme si merg inainte si pun flori in ghiveci si citesc cate ceva...ar fi inca multe de facut...Vreau doar sa fiu sanatoasa..
Imi facusem planuri....Acum nu mai situ cum va mai fi cu aceste planuri...au tasnit brusc alte prioritati...
Publicat Acum peste 2 luni
Freida, ma intristeaza comentariul tau. Pentru prima data te simt descurajata. Si cred ca nimeni nu se mai gandeste la iubire cand necesitatile primare sunt puse in pericol.
In vremea coronavirusului numai medic si asistenta sa nu fii! Practic ceea ce sunt soldatii pentru razboi, sunt medicii pentru criza de acum. Este un front de lupta cu masti , ventilatoare si combinezoane... cine ar fi crezut asa ceva...
Publicat Acum peste 2 luni
Da, Flavia, e vorba de incertitudinea cu/in care traim...Pandemia asta va avea un sfarsit, desigur...Asa cum au avut si alte crize ale umanitatii...Inca nu vedem luminita de la capatul tunelului...Cumva ma incurajez singura...cred ca voi trece cu bine peste...Si mai stiu ca, atunci cand isi va reveni omenirea, va fi nevoie de multa forta de munca pentru reconstruirea economiei...indiferent unde ..
Pana atunci fac ce am de facut...Eu inca mai lucrez...Am masti, manusi, dezinfectatnti...Mi-e pielea de elefant pe maini de la atata spalat si dezinfectatnti, dar asta nu ma mai deranjeaza...Ieri am plantat bulbi de anemone si alte floricele...Mai am de citit...Curand vom trece la program redus de lucru si, cine stie, poate pana la urma o sa se inchida firma si vom merge toti in somaj tehnic...Si cu mine, ultimul mohican...
Multi au dezertat deja, si-au luat coada la spinare , ba ca-s bolnavi, nu de Covid, ci de dureri in cot, ba au copii ce trebuie insotiti, avand in vedere ca s-au inchis scolile, altii au demisionat...
Unii au ramas in linia intai, mai mult sau mai putin...Eu ca eu, dar ma gandesc cu groaza la tot personalul medical...de peste tot...Si la ai mei, din Ro, care sunt pe baricade...
Nu imi mai sta capul la iubire...
Publicat Acum peste 2 luni
Partea cea mai cumplita a acestei crize este ca nu i se intrezareste finalul. De la starea de asteptare incordata la disperare, pe fondul diminuarii resurselor nu e decat un pas.
Publicat Acum peste 2 luni
Exista oameni care au trait mult mai dramatic cutremurul din '77...Pierdut familie, locuinte, prieteni, tot ceea ce reprezenta o lume familiara lor...O trauma ingrozitoare...
Revolutia a insemnat pentru multe familii pierderi de vieti omenesti...Stiu ca unii nu si-au mai revenit niciodata din soc...