Blog
Ce ar fi dacă...?
Părea așa de simplu cu ani în urmă...ce simplu ar fi ca, dintrodată să întâlnești pe cineva cu care să te potrivești la toate cele, să te simți în largul tău, tu insăți, fără fel de fel de camuflaje și străduințe jenante de a salva aparențele...
Ce ar fi așa de greu să fii tu insuți, să comunici autentic, fără fel de fel de teatre cu iz comercial? Ce ar fi așa așa dificil să spui de la bun început ce vrei și ce cauți, fără fel de fel de obiective ascunse în mâneca , pe care să le scoți la vedere îm cele mai neașteptate momente?
Îmi amintesc senzațiile pe care le-am avut cu timp în urmă alături de anumite persoane, adică anumiți bărbați...Simțeam că pot fi eu insămi, puteam să vorbesc direct despre ceea ce cred, simt, gândesc, fără să ma simt judecată în vreun fel....Puteam fi eu însămi și mă simțeam in largul meu...Mă simțeam în singuranță de toate felurile, inclusiv emoțională...
O singură dată această senzație de bine a durat ani și ani...În rest, la un mometn dat am constatat că respectivul a luat-o într-o alta direcție, una străina mie, necunoscută...Acela a fost punctul unde s-a rupt filmul....Acolo a încetat senzația de bine, de siguranță, de voie bună. a încetat încrederea și deschiderea...
Cel mai mult după senzația asta de bine am tânjit...
Desigur că și perspectiva unor proiecte comune , mai mici sau mai mari, dă o anumită alură unei relații, sau îi dă o altă greutate unei relații...
În plus , el vine cu o altă lume dupa el, lumea sa, cu alte frecvențe, alte vibrații, o altă lume , care o poate primeni pe a ta. Și viceversa.
Cazul ideal...
În rest, lume multa, oameni puțini...
Părea așa de simplu cu ani în urmă...ce simplu ar fi ca, dintrodată să întâlnești pe cineva cu care să te potrivești la toate cele, să te simți în largul tău, tu insăți, fără fel de fel de camuflaje și străduințe jenante de a salva aparențele...
Ce ar fi așa de greu să fii tu insuți, să comunici autentic, fără fel de fel de teatre cu iz comercial? Ce ar fi așa așa dificil să spui de la bun început ce vrei și ce cauți, fără fel de fel de obiective ascunse în mâneca , pe care să le scoți la vedere îm cele mai neașteptate momente?
Îmi amintesc senzațiile pe care le-am avut cu timp în urmă alături de anumite persoane, adică anumiți bărbați...Simțeam că pot fi eu insămi, puteam să vorbesc direct despre ceea ce cred, simt, gândesc, fără să ma simt judecată în vreun fel....Puteam fi eu însămi și mă simțeam in largul meu...Mă simțeam în singuranță de toate felurile, inclusiv emoțională...
O singură dată această senzație de bine a durat ani și ani...În rest, la un mometn dat am constatat că respectivul a luat-o într-o alta direcție, una străina mie, necunoscută...Acela a fost punctul unde s-a rupt filmul....Acolo a încetat senzația de bine, de siguranță, de voie bună. a încetat încrederea și deschiderea...
Cel mai mult după senzația asta de bine am tânjit...
Desigur că și perspectiva unor proiecte comune , mai mici sau mai mari, dă o anumită alură unei relații, sau îi dă o altă greutate unei relații...
În plus , el vine cu o altă lume dupa el, lumea sa, cu alte frecvențe, alte vibrații, o altă lume , care o poate primeni pe a ta. Și viceversa.
Cazul ideal...
În rest, lume multa, oameni puțini...
Autentificare
Cautare rapida
Categorii
Ultimii online
Publicat Acum 6 saptamani
Adi, fara sa vrei , tot judeci pe unii si pe altii...si da, si eu fac asta. Ar fi ipocrizie din partea mea da zic ca nu o fac. Nu pot sa nu ma revolt cand vad unele lucruri pe care le fac unii si altii, cu o seninatate atat de insolenta.
Publicat Acum 6 saptamani
La începuturi, măcar unul din participanți se străduiește mai mult, iar in felul asta face eforturi ca lucrurile sa meargă. Dupa care, obosește si revine la...normal. Daca nu s-ar strădui, ar fi mai simplu.
Dar cine sunt eu, sa judec comportamentul uman?
In locul banalului "Lume multa, oameni putini", eu as folosi: "Unii oameni sunt creați de Dumnezeu, ceilalți se trag din maimuță"
Publicat Acum 7 saptamani
„Lume multă, oameni puțini”, pare de necrezut, dar este adevărat, să poți fi tu însuți, să poți spune ce gândești fără teama de a fi judecat, asta nu reușește oricine. S-ar spune că toți căutăm sau ne dorim același lucru. Greșit, este concluzia la care am ajuns eu. Ne ascundem, mințim sau nu recunoaștem, unii nici măcar atât, avem așteptări mari, cerem fără să dăm nimic în schimb, avem pretenții, principii, mai mult sau mai puțin sănătoase, formate în urma experiențelor personale, la fel ca în cazul ideal, în care toți suntem, gândim și acționăm la fel, o iluzie. Suntem convinși că dacă la profil, ponderea este „spun mai târziu”, fotografie din spate, de la 1km, de acum 20 de ani sau deloc, o descriere în care se subliniază faptul că sunt la fel ca toată lumea, poate stârni curiozitatea cuiva. Posibil, însă nu este valabil și pentru mine și sunt convins că în acest fel nu se poate ajunge la acea „chimie”, despre care tot vorbim. Cunosc acea senzație, știu cum este și îmi lipsește, oi fi eu ghinionist, nu caut unde trebuie, sau cea care mă caută nu ajuns încă aici. Continuăm, sperăm și visăm pentru că putem și pentru că nu suntem taxați pentru asta, încă.